17De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. 18Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. 

19Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.” 20Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? 21Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. 

22Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune; 23dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie; 24dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. 

25Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii. 26De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. 

27Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. 28Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; 29pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. 

30Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, 31pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă să se laude în Domnul.”

 

1Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare,2toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; 3toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească 4şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos. 

5Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustiu. 6Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. 

7Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.” 8Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii. 9Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi. 10Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de nimicitorul. 11Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. 

12Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă. 13Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. 

14De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli. 15Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată; judecaţi voi singuri ce spun. 

16Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? 

17Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine. 18Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt ei în împărtăşire cu altarul? 

19Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? 20Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii. 21Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. 22Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El? 

23Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. 24Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia. 

25Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. 26Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.” 

27Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mâncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. 28Dar dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor”, să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.” 

29Vorbesc aici nu de cugetul vostru, ci de cugetul altuia. Căci de ce să fie judecată slobozenia mea de cugetul altuia? 30Dacă mănânc, aducând mulţumiri, de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru pentru care mulţumesc? 31Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu. 

32Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu. 33După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi.

1Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. 2Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat. 

3Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos. 

4Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte capul său. 5Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. 6Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească. 

7Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. 8În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; 9şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. 10De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. 

11Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.12Căci, dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu. 

13Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită? 14Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung,15pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului. 

16Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu. 

17Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi. 18Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred,19căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni. 

20Când vă adunaţi, dar, în acelaşi loc, nu este cu putinţă să mâncaţi Cina Domnului. 21Fiindcă atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat. 22Ce? N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privinţa aceasta nu vă laud. 

23Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. 24Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”25Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”

26Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El. 27De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. 

28Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. 29Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.30Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. 

31Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. 32Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea. 33Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. 34Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni.

1În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă. 2Când eraţi păgâni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi. 3De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. 

4Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; 5sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; 6sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. 7Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. 

8De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; 9altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; 10altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. 11Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte. 

12Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos. 13Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. 14Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. 

15Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup? 16Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup? 17Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? 

18Acum, dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. 19Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? 20Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup. 21Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi.” 

22Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuinţă. 23Şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe, 24pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel, ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, 25pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. 

26Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el. 27Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui. 

28Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi. 29Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni? 30Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? 31Umblaţi, dar, după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.

1Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. 2Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. 3Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. 

4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, 6nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, 7acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. 

8Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. 9Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte; 10dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. 11Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. 

12Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. 13Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

1Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să prorociţi. 2În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine. 3Cine proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mângâiere. 

4Cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe sine însuşi; dar cine proroceşte zideşte sufleteşte Biserica. 5Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să prorociţi. Cine proroceşte este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi; afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească. 

6În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu, dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură? 7Chiar şi lucrurile neînsufleţite care dau un sunet, fie un fluier sau o lăută: dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cântă cu fluierul sau cu lăuta? 8Şi, dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? 

9Tot aşa şi voi, dacă nu rostiţi cu limba o vorbă înţeleasă, cum se va pricepe ce spuneţi? Atunci parcă aţi vorbi în vânt. 10Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi niciuna din ele nu este fără sunete înţelese. 11Dar, dacă nu cunosc înţelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbeşte, şi cel ce vorbeşte va fi un străin pentru mine. 

12Tot aşa şi voi, fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii. 13De aceea, cine vorbeşte în altă limbă să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească. 14Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. 

15Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea. 16Altminteri, dacă aduci mulţumiri cu duhul, cum va răspunde „Amin”, la mulţumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu ştie ce spui? 17Negreşit, tu mulţumeşti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufleteşte. 

18Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi. 19Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă. 

20Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi prunci; iar la minte fiţi oameni mari. 21În Lege este scris: „Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze străine; şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul.” 22Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi.

Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi. 23Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi din cei fără daruri sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni? 24Dar, dacă toţi prorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. 25Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru. 

26Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul, o învăţătură, altul, o descoperire, altul, o vorbă în altă limbă, altul, o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. 

27Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând; şi unul să tălmăcească. 28Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu. 

29Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece. 30Şi, dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă. 31Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi. 32Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor; 33căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor. 

34Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. 35Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică. 36Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el? 

37Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului. 38Şi, dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă! 39Astfel deci fraţilor, râvniţi după prorocire, fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi. 40Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.

1Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas 2şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. 

3V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; 4că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; 5şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. 6După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. 7În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. 

8După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie. 9Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. 10Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine. 

11Astfel, dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut. 12Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor? 13Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. 14Şi, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră. 

15Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie. 16Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat. 17Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, 18şi prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi. 

19Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! 20Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. 

21Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. 22Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; 23dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. 

24În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. 25Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. 26Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.

27Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul. 28Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi. 

29Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi? 30Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă? 31În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru. 32Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morţii, atunci „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri”. 

33Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. 34Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun. 

35Dar va zice cineva: „Cum învie morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?” 36Nebun ce eşti! Ce semeni tu nu învie, dacă nu moare mai întâi. 37Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă. 

38Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei. 39Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. 

40Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti.41Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea. 

42Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi învie în neputrezire; 43este semănat în ocară, şi învie în slavă; este semănat în neputinţă, şi învie în putere. 44Este semănat trup firesc, şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc. 

45De aceea este scris: „Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă. 46Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă. 47Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer. 

48Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. 49Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc. 50Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. 

51Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, 52într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. 53Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. 

54Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. 55Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” 56Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. 

57Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! 58De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.

1Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit bisericilor Galatiei. 2În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu. 3Şi, când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.4Dacă va face să mă duc şi eu, vor merge cu mine. 

5La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. 6Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoţiţi acolo unde voi avea să mă duc. 7De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. 8Voi mai rămâne totuşi în Efes până la Cincizecime, 9căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici. 

10Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci el este prins ca şi mine la lucrul Domnului. 11Nimeni, dar, să nu-l dispreţuiască. Să-l petreceţi în pace, ca să vină la mine, pentru că îl aştept cu fraţii. 12Cât pentru fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii, dar n-a voit nicidecum să vină acum; va veni însă când va avea înlesnire. 

13Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă! 14Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste! 

15Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana; ştiţi că ea este cel dintâi rod al Ahaiei şi că s-a pus cu totul în slujba sfinţilor. 16Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucru şi se osteneşte. 17Mă bucur de venirea lui Stefana, lui Fortunat şi lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră, 18căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru. Să ştiţi, dar, să preţuiţi pe astfel de oameni. 

19Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul. 20Toţi fraţii vă trimit sănătate. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă. 21Urările de sănătate sunt scrise cu însăşi mâna mea: Pavel. 

22Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! „Maranata!” (Domnul nostru vine!) 23Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.24Dragostea mea este cu voi cu toţi în Hristos Isus. Amin.

Comentarii