Zi Citire: 17 iulie
Anul 40 d.Hr.

1Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu.2Şi, când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur3şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei.”

4Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis:5„Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer şi a venit până la mine.6Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele şi păsările cerului.

7Şi am auzit un glas care mi-a zis:„Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.8Dar eu am răspuns: „Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.”9Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer:„Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.10Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer.

11Şi iată că îndată, trei oameni trimişi din Cezareea la mine, au stat la poarta casei în care eram.12Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei şi am intrat în casa omului.13El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui şi zicându-i: „Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,14care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta.

15Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca şi peste noi la început.16Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis:„Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.17Deci dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”

18După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis:

„Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”

Comentarii