Zi Citire: 4 Septembrie
Anul 54 d.Hr.

5Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, 6care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa. 

7Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare, 8cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului? 

9Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? 10Şi, în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult. 

11În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător! 12Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală 13şi nu facem ca Moise, care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător. 

14Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. 15Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. 

16Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. 17Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 18Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

Autor: Pavel

Comentarii