Zi Citire: 2 Septembrie
Anul 54 d.Hr.

12Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu. 

13Nu vă scriem altceva decât ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi trag nădejde că până la sfârşit veţi cunoaşte, 14cum aţi şi cunoscut în parte, că noi suntem lauda voastră, după cum şi voi veţi fi lauda noastră în ziua Domnului Isus. 

15În această încredinţare, voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveţi un al doilea har.16Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi şi să fiu petrecut de voi în Iudeea. 17În luarea hotărârii acesteia, am lucrat eu în chip uşuratic? Sau hotărârile mele sunt nişte hotărâri pe care le iau în felul lumii, ca să fie în mine „da, da” şi „nu, nu”? 

18Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da” şi „Nu”. 19Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei, n-a fost „da” şi „nu”, ci în El nu este decât „da”. 20În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu. 

21Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu. 22El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului. 23Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu, că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruţ. 24Nu doar că am avea stăpânire peste credinţa voastră, dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă.

2:1Am hotărât, dar, în mine, să nu mă întorc la voi cu întristare. 2Căci, dacă vă întristez, de la cine să mă aştept la bucurie, dacă nu de la cel întristat de mine? 3Şi v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi sunt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor. 4V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi.

Autor: Pavel

Comentarii